În conformitate cu prevederile:
- Hotărârii de Guvern nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, coroborat cu Ordinul nr. 1312/250/2020 privind organizarea şi funcţionarea structurii de management al calităţii serviciilor de sănătate în cadrul unităţilor sanitare cu paturi şi serviciilor de ambulanţă, în procesul de implementare a sistemului de management al calităţii serviciilor de sănătate şi siguranţei pacientului si Ordinul nr. 58/2021 privind aprobarea bibliografiei şi a tematicii minimale pentru ocuparea prin concurs a posturilor din cadrul structurii de management al calităţii serviciilor de sănătate din unităţile sanitare publice cu paturi şi din serviciile de ambulanţă publice
SPITALUL DE PSIHIATRIE POROSCHIA
organizează concurs pentru ocuparea postului:
- 1 (un) referent de specialitate debutant în cadrul Compartimentului Managementul Calității Serviciilor Medicale, perioadă nedeterminată, normă întragă, diplomă de studii superioare;
I. CONDIȚII GENERALE GENERALE DE ÎNSCRIERE LA CONCURS:
- a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
* Notă: să absolve programul de formare în domeniul managementului calității în sănătate recunoscut de ANMCS în maximum 1 an de la data încadrării în cadrul structurii.
II. CONDIȚII SPECIFICE NECESARE în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
Pentru postul de referent de specialitate debutant
- Studii: economice superioare
- Condiții de vechime – nu este cazul
III. ACTE SOLICITATE PENTRU DOSARUL DE ÎNSCRIERE:
- a) formular de înscriere la concurs, conform modelului atașat la anunț;
- b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
- e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- i) curriculum vitae, model comun european.
- j) chitanță privind taxa de participare la concurs, care este de 30 lei (se achită la secretariat)
Adeverință care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al Ministrului Sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) -e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. f) anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
IV. ETAPELE CONCURSULUI:
- selecţia dosarelor de înscriere;
- b) proba scrisă şi proba practică, în situaţia în care este necesară verificarea abilităţilor practice;
- c) interviul.
Poba scrisă constă în rezolvarea unor teste grilă/lucrare scrisă cu subiecte stabilite pe baza bibliografiei si, după caz, pe baza tematicii de concurs.
Durata probei scrise se stabilește de comisia de concurs în funcție de gradul de dificultate și complexitate al subiectelor, dar nu poate depăși 3 ore.
Interviul/proba practică constă în testarea abilităților, aptitudinilor și motivației candidaților și va fi susținut doar de către acei candidați declarați admiși la proba scrisă.
Sunt declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte la fiecare probă.
Relații suplimentare se pot obține la sediul Spitalului de Psihiatrie Poroschia, com. Poroschia, jud. Teleorman, telefon 0247.318.877 (interior 25).
Bibliografia de concurs se găsește pe site-ul instituției www.spitalul-poroschia.ro sau la sediul acesteia.
Dată publicare anunț pe site-ul spitalului, avizier și pe site-ul posturi@gov.ro | 13.08.2024 | |
Data limită de depunere a dosarelor de concurs | 29.08.2024 | Ora 14.00 |
Data selecției dosarelor | 30.08.2024 | |
Data afișării rezultatelor selecției dosarelor și a punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și știintifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D), prevazută în anexa nr. 3 la ordin; | 30.08.2024 | Ora 13.00 |
Data probei scrise referent de specialitate debutant | 09.09.2024 | Ora 10,00 |
Data afițării rezultatelor la proba scrisă | 09.09.2024 | Ora 15,00 |
Data limită de depunere contestații privind rezultatul probei scrise | 10.09.2024 | Ora 14,00 |
Data afițării rezultatelor contestațiilor referitoare la proba scrisă | 10.09.2024 | Ora 15,00 |
Data probei interviu | 11.09.2024 | Ora 10,00 |
Data afișării rezultatelor la proba interviului | 11.09.2024 | Ora 15,00 |
Data limită de depunere contestatii privind rezultatul probei interviului | 12.09.2024 | Ora 15,00 |
Data afișării rezultatelor contestațiilor referitoare la proba interviului | 12.09.2024 | Ora 14.00 |
Data afișării rezultatelor finale | 13.09.2024 | Ora 15.00 |
Concursul se va desfășura la sediul Spitalului de Psihiatrie Poroschia.
Dosarele de înscriere se depun la sediul spitalului din strada Dunării, nr. 245, comuna Poroschia, județul Teleorman, Compartimentul Resurse Umane.
Compartiment RUNOS,
DOCUMENT ATAȘAT